Am fost împreună cu David timp de doi ani și mi se părea că îl cunosc perfect. Avea un loc de muncă bun, propriul apartament, mașină și era atent cu mine.
Totuși, la un an după nuntă, am decis să divorțez — pentru că David a încetat să mai aibă grijă de igiena lui personală.
Nu locuiam împreună permanent, dar petreceam des nopți la el. Nu existau semne că ar fi o problemă. Când am rămas însărcinată, m-a cerut în căsătorie și am decis să întemeiem o familie.
Deși vorbisem despre copil înainte de nuntă, amânam decizia de a ne căsători. Nu credeam că va schimba ceva. Nu mi-am imaginat cât de mult se va schimba viața de zi cu zi.
După nuntă, însă, David a început să se neglijeze. Venea acasă obosit, nu se schimba și adormea fără să facă duș. Ideea de a se spăla devenise inutilă pentru el.
Am încercat să-i amintesc cu delicatețe:
— Poți, te rog, să faci duș înainte de culcare? — întrebam, sperând că va înțelege.
— Mai târziu — răspundea, căscând, și adormea imediat.
Dar acel „mai târziu” nu venea niciodată. Îi ceream să se spele pe dinți sau măcar pe picioare, care începeau să miroasă neplăcut, dar el răspundea: „am uitat”, „nu am timp” sau pur și simplu tăcea.
Putea să nu se spele săptămâni întregi, până când îi aminteam. Și chiar și atunci o făcea rar, ca și cum mi-ar fi făcut o favoare.
Mă simțeam jenată când eram în preajma prietenilor sau a vecinilor.
David continua să ignore regulile de bază ale igienei și, pe zi ce trecea, mă îndepărtam tot mai mult de el. Dragostea a dispărut, lăsând loc dezamăgirii și dezgustului.
După un timp am înțeles că nu mai pot suporta asta. Da, se spune că după căsătorie oamenii se relaxează — dar nu până în acest punct.
Mi-am făcut bagajele și am plecat.
Fără regrete.
Fără să mă uit înapoi.
Am înțeles un lucru: să cresc un copil singură va fi mai ușor decât să trăiesc cu cineva care nici măcar nu știe să aibă grijă de el însuși.
